joi, 11 aprilie 2013
Ciorbă de varză ca la Bunica
1 varză medie
200-300 gr afumătură (ciolan, ceafă, costiţă afumată)
1 morcov
1 linguriţă cimbru uscat
1 ceapă mare
1 cană bullion
1 lingură cu vârf făină
1 lingură rasă boia dulcea¨
1/2 linguriţă piper
300 gr smântâna
4 linguri ulei
1 linguriţă sare
3-4 fire de mărar
Cum preparăm delicioasa ciorbă:
Într-o oală punem 3 l apă la fiert şi afumătura tăiată cubuleţe. Lăsăm să fiarbă cam 15 minute, apoi adăugăm morcovul tăiat rondele si continuăm să fierbem încă 10 minute.
În acest timp tăiem varză fideluta subţire şi o frecăm cu puţină sare pentru a se înmuia un pic. Adăugăm varză în oală, cimbrul şi 1 linguriţă sare si fierbem la foc mediu până varza e aproape făcută, cca 15-20 minute.
Într-o crăticioară pregătim rantasul: în uleiul încins călim ceapă tocată mărunt. Când s-a înmuiat adăugăm piperul şi boiaua, amestecăm rapid, apoi adăugăm făină şi iar amestecăm până făină absoarbe uleiul. Stingem cu bulion şi amestecăm până e omogen totul.
Punem rantasul într-o strecurătoare pe care o scufundăm în supa de varză şi amestecăm până acesta se dizolvă în supă. Lăsăm să fiarbă totul cam 5 minute.
Smântâna se dizolvă într-un bol cu 5 polonice de supă fierbinte şi turnăm smântâna în oală încet, amestecând în acelaşi timp viguros cu polonicul în supă.
Presărăm mărarul tocat fîn. Lăsăm încă 10 minute pe foc, tot la foc mic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu